Cristian Geambaşu despre cum arată un tată

[...] Ştiţi cum arată un tată. Bărbatul acela obosit, care ajunge seara acasă, puţin nervos, puţin nebărbierit, mirosind a acru după osteneala zilei de muncă. Imaginea nedelicateţii. Omul cu fruntea brăzdată de griji care nu-ţi îndeplineşte orice fantezie, nu te mîngîie, nu te alintă, pentru asta sînt mamele, mamele de băieţi. Tatăl joacă într-un rol mai puţin popular. El te ceartă pentru prostiile pe care le faci la şcoală, pentru geamurile sparte, pentru mitocăniile pe care le arunci vecinilor, profesorilor. E însă omul de serviciu pentru banalităţi cotidiene. Lîngă care vezi primul meci din viaţă, căruia îi mărturiseşti că ai început să mai tragi şi cîte o ţigară, bărbatul care pe nepusă masă îţi zice: “Hai, măi băiete, să bem şi noi o bere!”, iar tu te simţi mare, pricepi că ai crescut, ieşi cu fetele, te îndrăgosteşti, îi juri iubire pe veci alesei, dar lui nu ştii, nu găseşti niciodată momentul potrivit să-i spui ce ai în suflet, ce ai pe suflet. El ştie, a trăit aceeaşi dramă. Şi lui i-au rămas nerostite vorbe de iubire părintească. [...]

Întreg articolul aici ("Cosmin contra durerii").

Judetul Dolj si-a declarat independenta

Autoritatile de la Craiova au transmis astazi la ora 8:00 Parlamentului declaratia prin care oltenii isi declara unilateral independenta.

Printr-o miscare total neasteptata, oltenii separatisti din Dolj, inspirati de precedentul kosovar, si-au declarat independenta, cu sprijinul tacit al Chinei, Burkinei Fasso, Guyanei Franceze si Tarii Bascilor, desi din Tara Bascilor inca nu au primit confirmarea in scris, faxul bascilor fiind defect.

Prefectul a fost capturat si sodomizat

Reprezentantul Guvernului in teritoriu a fost capturat de fortele separatiste, aplicandui-se o bataie rupta din rai sau din filmele cu Van Damme, precum si alte rele tratamente, tipice Sodomei, dar mai ales Gomorei.

Circa 4000 de olteni au invadat astazi strazile noii capitale, Craiova, scandand sloganuri diverse, printre care: "Arunca-mi, ba, dimigeana aia!" Ia prazul, neamuleeeeee", "Hai Craiova!", Jos Guvernul" si "Unde fusasi tu, Americo, pana acum?!"

Emblemele statului sunt cel putin ciudate

Drapelul noului stat, Oltenia, este tricolor, cu doua prazuri incrucisate, simbolizand lupta pentru independenta a oltenilor, precum si puterea economica a acestora.

Imnul va fi celebrul cantec "Spune, spune, hot batran", deosebit de popular printre hotii de cai in perioada dintre cele doua razboaie.

Sediul Imprimeriei Nationale din Craiova este deja in mainile fortelor separatiste, care au inceput deja sa tipareasca noua moneda, denumita sugestiv "Francul". Valoarea nominala a unui Franc este de un Euro. Cu toate acestea, prin satele din Dolj se zvoneste deja ca "A murit Francul".

Întreg articolul pe http://www.times.ro

"Kosovo şi ce alegem să uităm" de Adrian Georgescu

În timp ce Iugoslavia se fărâmiţează în continuare, ca un biscuit căzut pe podeaua unei cantine aglomerate, în noi toţi există un sârb şi un albanez care se luptă. Spre deosebire însă de războiul adevărat, purtat pe criterii etnice în Kosovo, conflictul nostru interior nu durează mult. Alegem rapid o tabără şi neglijăm total argumentele celeilalte, mod de gândire perfect normal într-o ţară în care, dacă nu eşti cu Băsescu, trebuie să fii cu Tăriceanu şi invers.

Românii care sprijină necondiţionat cauza sârbă uită că au conaţionali peste graniţa de sud-vest care sunt denumiţi „vlahi” şi nu au dreptul la educaţie în limba maternă. Sau că România însăşi a apărut pe hartă pentru că, la un moment dat, cei 90 la sută care vorbeau aceeaşi limbă au primit dreptul de a deveni un stat.

Ceilalţi uită că nimeni, niciodată, nu a putut (sau nu a vrut) să explice până unde merg aceste generoase principii ale autodeterminării şi independenţei. Kosovo era, din 1999, sub autoritatea ONU. După eşecul negocierilor privind statutul zonei purtate între guvernul sârb şi cel provizoriu kosovar, acesta din urmă a declarat unilateral independenţa provinciei. Ca girant, ONU trebuia să procedeze asemenea judecătorului care nu le permite juraţilor să părăsească sala deliberării până când n-au căzut toţi de acord.

Întreg articolul aici.

"Limita democraţiei" de Sever Voinescu

- cazul multietnicităţii -

Eşecul democratizării Irakului este, cred, o mare lecţie pentru democraţia însăşi. Irakul evidenţiază, clar, una dintre limitele democraţiei – ea nu se poate naşte în condiţiile multietnicităţii războinice. Cazul este cu atît mai interesant pentru noi, cu cît situaţia Balcanilor nu este, din această perspectivă, foarte diferită. Kosovo se vrea, conform mult lăudatului plan Ahtisaari, o democraţie „multietnică“. Istoria tragică din Irak ar trebui să-i facă pe susţinătorii acestei idei mai puţin optimişti în privinţa fezabilităţii ei.

John Stuart Mill argumentează la un moment dat, în Considerations on Representative Government, că instituţiile „libere“, cele specifice unei democraţii, sînt aproape imposibil de realizat într-o ţară multietnică. Ştiu bine că un cititor impregnat de contemporaneitate ar putea fi iritat de un asemenea argument. Ar putea chiar să furnizeze imediat contraexemple, de la melting pot-ul american, la (prea) vasta Uniune Europeană. Dar ideea lui Mill era că oameni aparţinînd unor etnii diferite se pot cu greu solidariza într-un patriotism, într-o „opinie publică“. Sigur, ideea habermasiană a patriotismului constituţional, ca formă postmodernă de patriotism, nu apăruse încă. Patriotismul constituţional – dacă există şi este mai mult decît o ficţiune a unui intelectual de stînga cu sechele marxiste devenite, acum, vederi federaliste – nu poate fi decît un patriotism de rang secund, care poate intra în acţiune numai dacă resortul patriotismului de prim rang, al celui clasic, care se referă la ataşamentul faţă de propriul popor, nu este provocat să-şi declanşeze forţa.

Întreg articolul aici.

"Minge de veci" de Radu Naum

Încă un week-end ca acesta şi ne putem duce sportul la muzeu. Dacă avem toate minţile acasă şi alegem să ignorăm o maimuţă caraghioasă care îşi expune copilăria nefericită chinuind o păpuşă sau zdrobind un bulgăre de zăpadă vrăjmaş, ca să ne arate cît de tare a luat-o la vale Umanitatea, atunci înţelegem că sîntem aproape KO. Cu tenisul căruia i s-a întins covorul roşu tapetat cu bani am priceput definitiv cum stă treaba. Seară de gală, echipamente impecabile, discursuri aristocrate, public bulucit, jucători sufletişti, rezultat: zero. Aria predilectă: vaiete. Pînă şi Ţiriac, învingătorul, a zugrăvit bine imaginea patetică a vocaţiei noastre perdante atunci cînd a spus că Pavel a făcut cel mai bun set al carierei în faţa lui Tsonga, acest Cassius Clay al rachetei care între interviurile de dinainte şi de după meci părea că trăsese o repriză bună de somn. Demersul nostru dă senzaţia unei fiinţe incerte care iese brusc la colţ de stradă, încercînd să-şi sperie adversarii pînă cînd aceştia ajung să priceapă lipsa de consistenţă a pericolului. Dar nu mai merge. Nu mai construim nimic, din carne, oase şi beton, iar imaginea de la Cupa Davis doare. E ca în “Tînăr şi neliniştit”, a rămas doar titlul, actorii au riduri adînci, neodihna lor provoacă aplauze compasionale. Ar trebui să jucăm cu o banderolă neagră. Pentru cei care nu mai sînt şi cei care nu mai vin.

Întreg articolul aici.

REMEMBER Rapid - Hamburg 2-0 (Gol Buga)